Este vestea mult așteptată de pensionarii din România. S-a decis cu cât se vor majora pensiile românilor!

Rareș Bogdan a făcut precizări, joi, de la Palatul Parlamentului despre pensiile românilor. Acesta a făcut anunțul momentului, pensiile s-ar putea indexa cu 10-11%.

Anunțul momentului! S-a decis cu cât se vor majora pensiile românilor

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a declarat că impactul bugetar al tuturor măsurilor propuse de PSD este în jur de 26 de miliarde de lei, iar acești bani nu există, însă se poate opta spre o indexare a pensiilor cu 10-11%.

(merg negocierile – n.r.) pentru că sunt două partide fundamental diferite din punct de vedere ideologic şi doctrinar, din punct de

vedere al abordării chestiunilor economice, sociale şi atunci este foarte greu. Pe de o parte, sunt propuneri pe care le putem înţelege, de creşteri

de pensii, alocaţii, de înfiinţări de ministere. Sigur că noi nu am exclus niciodată şi nu am blocat creşterile de alocaţii, pensii,

dar le facem în limita veniturilor bugetare existente şi a celor prognozate.
Nu putem să anunţăm acum, să fie un concurs de populism cine cu cât la sută creşte mai mult pensiile sau salariile în perioada

imediat următoare sau alocaţiile pentru copii”, a afirmat Rareş Bogdan la Palatul Parlamentului.

Totodată, deputatul PNL a subliniat că impactul bugetar al măsurilor pe care PSD le propune ar fi de 26 de miliarde de lei.

”Astăzi nu există aceşti bani. În schimb, putem să gândim aşa cum am anunţat şi noi: noi am anunţat o creştere la pensii iniţială de 7%,

care era indexarea din 1 ianuarie, şi putem, fără să dăm peste cap bugetul, să mergem spre 10 sau 11%, dar nu ştiu dacă de la 1 decembrie sau de la 1 ianuarie”, a mai afirmat el.

Astfel, pensiile românilor ar putea să se indexeze de la 1 ianuarie cu 10-11%. scrie kanald.ro